Selecție mobilitate Suedia - din perspectiva celor aleși
Mai bine de o lună (final de modul 1 și început de modul 2), elevii de la Colegiul Național de Informatică s-au dinamizat într-un număr considerabil, în vederea realizării activităților premergătoare selectării pentru prima mobilitate din cadrul proiectului Erasmus + ce a avut loc între 27.11.2023- 01.12.2023, la Timra, Suedia. Deși ținta tangibilă era să facă parte dintre cei nouă elevi care și-au făcut bagajele, cu siguranță că abilitățile, deprinderile și priceperile pe care le-au accesat pentru a materializa viziunea lor s-au îmbunătățit. De aceea, toți participanții s-au bucurat de o experiență ce a consolidat evoluția lor academică și nu numai.
Totuși, elevii selectați în urma criteriilor foarte clare și a interviului de pe 06.11.2023, care le-a testat cunoașterea limbii engleze au fost: Adelina Creangă, a IX-a B; Sebastian-Constantin Ionașcu-Strungariu, clasa a IX-a C; Gabriela Adăscăliței; a X-a A; Ingrid Budiș, clasa a X-a B; Eduard-Ștefan Vornicu, a X-a B;Gabriela Ifrim, a X-a E; Ana Luca, a X-a F; Daniel Isache, a XI–a B; Iustin-Daniel Foltea, clasa a XI-a B. Aceștia ne-au împărtășit gândurile, răspunzându-ne la câteva întrebări.
Prof. Carmen Zaharescu: Pentru ce obiectiv al Programului Erasmus + ai aplicat? Ce te-a motivat să-l alegi?
Adelina Creangă: Eu am aplicat pentru obiectivul O3 din cadrul proiectului Erasmus+, care constă în dezvoltarea leadershipului și a muncii în echipă. Consider că acestea sunt două dintre calitățile pe care fiecare om ar trebui să le aibă, mai ales în domeniul școlar. Mereu am avut tendința de a-mi asuma rolul de lider și de a avea situația sub control, iar din acest motiv consider că acesta mi s-a potrivit cel mai bine.
Sebastian-Constantin Ionașcu-Strungariu: Am ales obiectivul O4. Motivația mea a fost dorința de experiențe noi și de a profita de toate oportunitățile oferite de colegiul nostru pentru a-mi extinde modurile de învățare, inclusiv în afara spațiului clasei.
Gabriela Adăscăliței: În cadrul proiectului Erasmus+, am optat pentru obiectivul O3. Practicând sporturi de echipă încă din copilărie, am reușit să îmi dezvolt destul de bine aptitudini ce țin de comunicare și lucru în echipă, aspect care m-a facut să aleg acest obiectiv. Consider că mi se potrivește, deoarece am fost mereu o persoană extrovertită, comunicativă și foarte creativă, aptitudini pe care eu le consider foarte importante.
Ingrid Budiș: Am aplicat pentru obiectivul O1 al proiectului, deoarece mi s-a părut cel mai dificil de realizat și cel mai complex. Îmi plac foarte mult provocările și am o afinitate față de copii. O carieră în învățământ a fost dintotdeauna și încă este o opțiune pentru viitorul meu. Îmi doresc să le rămân în suflet unor oameni în formare, așa cum sigur îmi vor rămâne și mie în suflet mulți dintre profesorii mei.
Eduard-Ștefan Vornicu: M-am înscris la obiectivul O1, deoarece mi s-a părut că este cel mai interesant dintre toate și m-am simțit pregătit să încerc să gândesc și să pun în aplicare o nouă metodă de predare, una care mi-ar plăcea și mie, dar și altora, cred.
Gabriela Ifrim: Am optat pentru obiectivul O2, comunicare digitală și limbi moderne, deoarece „atinge” punctele pe care doresc să le îmbunătățesc la mine.
Ana Luca: În cadrul solicitării mele pentru Programul Erasmus+, am optat pentru obiectivul O3. Alegerea acestui obiectiv a fost motivată de aspirația mea de a dezvolta abilitățile necesare pentru a fi un lider eficient și pentru a colabora în mod constructiv într-o echipă. Prin aplicarea pentru acesta, mi-am propus să-mi îmbunătățesc capacitățile de comunicare, să învăț să colaborez într-un mod eficient cu membrii echipei și să-mi stimulez creativitatea în rezolvarea problemelor. Dorința mea s-a bazat pe convingerea că astfel de experiențe pot oferi oportunități unice de învățare și dezvoltare personală.
Daniel Isache: Am aplicat pentru obiectivul O2. Fiind la Colegiul Național de Informatică, materiile lingivistice și comunicarea nu sunt la fel de practicate asemenea matematicii, informaticii ș.a. Așa că am decis să încerc să-mi dezvolt abilitățile de comunicare și digitale prin intermediul activităților din acest proiect.
Iustin-Daniel Foltea: Eu m-am înscris la obiectivul O4. Să aleg între obiective a fost greu. Alegerea adevărată a fost între comunicare digitală (O2) și sustenabilitate (O4). Motivul pentru care am ales sustenabilitatea este datorită importanței sale. De mulți ani încoace, oamenii și-au neglijat responsabilitățile față de mediu și se pare că la multe persoane acest aspect nu s-a schimbat și nici nu se va schimba. Dar se spune că procentul celor cărora le pasă de mediu a crescut. Un mare indiciu sunt chiar multe companii. Să luăm drept exemplu Apple. Ei au un target de a fi „carbon neutral” până în 2030. În penultimul lor eveniment de pe data de pe 12 septembrie, ei și-au anunțat primul produs care respectă acest lucru. Toată energia electrică pe care ei și furnizorii lor (condiție impusă de Tim Cook în primii săi ani la cârma Apple, adică în 2013) o folosesc este 100% verde. Samsung și alții au urmat exemplul. Dacă marile companii fac asta, din ce în ce mai mult le vor urma și ceilalți. Sau, spre exemplu, Tesla, brandul meu preferat de mașini ... A fost de la bun început sustenabil: renewable energy.
Prof. Carmen Zaharescu: La ce activitate ai participat? Care a fost viziunea ta?
Adelina Creangă: Activitatea din cadrul obiectivului meu a constat în crearea unei mascote care să reprezinte colegiul nostru. Eu m-am decis să creez un calculator personificat, cu trăsături și calități care să vorbească despre noi.
Sebastian-Constantin Ionașcu-Strungariu: Eu am fost atras de obiectivul O4, deoarece am vrut să fac o schimbare notabilă în bine pentru mediu, prin a găsi moduri inovative de a salva energie și a le implementa în școala noastră.
Gabriela Adăscăliței: Activitatea propusă pentru obiectivul O3 a fost să creăm o mascotă care să reprezinte liceul în mobilitățile care vor urma. Ideea mea inițială a avut ca element principal un profesor căruia i-am adăguat elemnte de „digitalizare", un ideal tangibil.
Ingrid Budiș: Am participat la o activitate de predare la clasa a VI-a și am parcurs cu ei o oră de fizică. Eu m-am gândit la un mod de învățare prin experimente și prin joculețe, cu un suport de lecție în format PPT.
Eduard-Ștefan Vornicu: Am ținut o oră de informatică la clasa a IX-a, pentru că m-am gândit că informatica ocupă un loc foarte important în vremurile acestea și mulți dintre elevii școlilor din România nu știu la ce le folosește într-adevăr această materie.
Gabriela Ifrim: Activitatea obiectivului ales de mine a constat în realizarea unui jurnal cu întrebări referitoare la proiectul Erasmus+. Eu mi l-am imaginat asemănător celor întâlnite în filmele western și de aventuri, lăsat moștenire din generatie în generație și purtând patina timpului. Fiecare pagină este asemeni unei hărți, simbolizând faptul că fiecare experiență este o nouă provocare spre cunoaștere, într-un cuvânt: o aventură.
Ana Luca:În cadrul proiectului Erasmus+, am participat la o activitate deosebit de captivantă și creativă, constând în realizarea unei mascote care să reprezinte în mod particular liceul nostru în toate aspectele proiectului. Acest proiect nu a fost doar o simplă sarcină, ci o oportunitate de a da viață și personalitate valorilor și trăsăturilor distinctive ale instituției noastre de învățământ.
Încă de la început, mi-am propus să surprind, nu doar frumusețea fizică a liceului, ci și spiritul său vibrant, inclusiv energia și diversitatea elevilor și a cadrelor didactice. Astfel, am dorit ca mascota să fie un simbol viu al comunității noastre școlare, reflectând unitatea și coeziunea pe care o experimentăm zi de zi.
Mascota trebuia să devină un ambasador vizual ce transmite mesaje clare despre angajamentul nostru față de progres, tehnologie, responsabilitate ecologică și dezvoltarea personală și colectivă. Am urmărit să ating o armonie perfectă între aceste elemente, astfel încât ea să nu fie doar o reprezentare abstractă, ci să ofere o poveste vizuală autentică și puternică despre identitatea și aspirațiile colegiului nostru.
Daniel Isache: Până la momentul actual, am participat la mai multe activități/probe: am fost prezent la primele ședințe din cadrul proiectului, am realizat o schiță și un prim model al produsului cerut pentru obiectivul O2, am susținut diferite testări în limba engleză, pentru ca, în urma primirii rezultatelor, să văd că am fost selectat pentru prima mobilitate.
Iustin-Daniel Foltea: Am participat la proiectul ce avea în vedere reducerea consumului de electricitate în școli. Am putea să-l numim: ,,Factura ideală''. Viziunea oricui din acest proiect ar fi necesitatea unei școli perfecte, independente financiar din punctul de vedere al electricității și mai apropiată ca niciodată de un loc relaxant. Un acoperiș verde, așa cum mi-am împărtășit viziunea și în schița proiectului, gestionare dinamică a surselor de iluminat și o temperatură care se reglează imponderabil, indiferent de anotimp.
Prof. Carmen Zaharescu: Poți să descrii proiectul/ideea cu care ai concurat pentru selecția în mobilitate?
Adelina Creangă: Mascota creată de mine reprezintă un supererou ce semnifică puterea noastră, a elevilor și a profesorilor din colegiu. Numele său este „Mighty Pal” și are două semnificații. El înseamnă „Prietenul puternic", însă pronunția cuvântului „Mighty" ne poate duce cu gândul și la „My IT", în final, numele fiind „My IT Pal".
Sebastian-Constantin Ionașcu-Strungariu: Ideea mea pentru a salva energie într-un mod convenabil și ușor de implementat s-a bazat pe reducerea folosirii de curent de către calculatoare în momentul când acestea nu sunt folosite. Programul din proiect punea calculatoarele în modul sleep, în orele în care nu erau folosite, respectiv, în pauze, în funcție de un orar.
Gabriela Adăscăliței: Mascota realizată de mine a fost un ursuleț de pluș, care reprezenta profesorul, îmbrăcat în cămașă și pantaloni de stofă. La acest ursuleț, am atașat câteva manuale și un laptop din carton, element al digitalizării pe care o dorim în învățământ.
Ingrid Budiș: Proiectul cu care am concurat pentru selecție a fost lecția cu copiii de la a VI-a B, o lecție în laboratorul de fizică, în care le-am predat lungimea, aria și volumul. Am cooperat foarte frumos, iar spre sfârșitul orei de curs, am făcut chiar și câteva experimente cu măsurarea volumului cu ajutorul lichidelor. Elevii au fost foarte încântați și, astfel, unii dintre ei chiar ne-au mulțumit, mie și colegei mele.
Eduard Ștefan Vornicu: Ideea mea a fost aceea de a învăța elevii prin practică. Am folosit o plăcuță Arduino și un bec LED RGB pentru a le arăta ceea ce ei văd în fiecare zi în fața ochilor, ecranul care este format din pixeli, iar aceștia, prin modificarea valorilor culorilor, vor afișa, în final, alături de mulți alții, o imagine.
Gabriela Ifrim: Ideea din spatele jurnalului meu este de a permite revenirea asupra întrebărilor pentru a putea răspunde dintr-un viitor apropiat, motiv pentru care am lăsat spații dedicate acestora. Din punct de vedere tehnic si estetic, am ales să lucrez cu cafea, pentru a da foilor un aspect retro. Totodată, prin utilizarea unor straturi multiple, cu forme neregulate, am putut crea insulele, ulterior, hărțile finale.
Ana Luca: Proiectul cu care am concurat pentru selecția în mobilitate în cadrul Programului Erasmus+ a fost o creație inovatoare ce a combinat ideea de sustenabilitate cu domeniul informaticii. Am ales să dezvolt un roboțel cu o semnificație profundă, inspirat de celebrul personaj Wall-e, cunoscut pentru misiunea sa de a curăța deșeurile care acoperă Pământul într-un viitor catastrofic.
Conceptul fundamental al proiectului meu a fost de a aduce în prim-plan problema sustenabilității și a impactului asupra mediului, punând în valoare rolul pe care tehnologia și informatica îl pot juca în soluționarea acestor provocări. Wall-e, simbol al ecologiei și al eforturilor de curățare, a fost ales cu grijă pentru a ilustra mesajul puternic al proiectului.
Roboțelul dezvoltat de mine ține într-o mână sigla proiectului Erasmus+, simbolizând astfel căutarea luminii și a soluțiilor în contextul unei lumi înconjurată de probleme ecologice. Prin intermediul acestei creații, am avut intenția de a transmite un mesaj puternic despre responsabilitatea noastră colectivă față de mediul înconjurător și despre potențialul pe care îl avem de a utiliza tehnologia în favoarea durabilității.
Daniel Isache: La obiectivul O2 a trebuit să facem o schiță și câteva pagini demonstrative pentru un jurnal al proiectului. Paginile seamănă între ele , dar subiectul despre care trebuie scris este diferit.
Iustin-Daniel Foltea: Nu am participat la acest proiect cu o singură idee. Cu toate acestea, consider că nu există una singură din ele care să funcționeze în mod izolat. Trebuie combinate mai multe idei, ordonate după eficiența lor. Înlocuirea calculatoarelor din laboratoarele de informatică cu niște mini PC-uri, cu un consum chiar și de 70% mai bun, aplicarea foliilor de izolare/reglare a temperaturii interioare, în dependență de condițiile climatice de afară, înlocuirea tuturor neoanelor din școală, cu neoane cu leduri, pentru a fi ușor de schimbat și pentru a nu fi nevoie de modificarea întregului suport al corpurilor de iluminat. And last but not least, preferata mea, scara generatoare de electricitate. Având în vedere că scările într-o școală sunt folosite la fel de des ca ușile, ar fi inteligent să preluăm energia kinetică produsă de toți cei ce le urcă și le coboară și să o transformăm în energie electrică. Mișcarea fiecărei trepte învârte rotițele unei cutii de viteze care construiește forța de 15 ori (un raport de 1:15), atunci mișcarea lor fiind ,,netezită" cu ajutorul unei roți, care depozitează temporar mișcarea, ce, la rândul ei, este transmisă generatorului de curent continuu (generează 12V 40 amperi la 1000 rpm!). Energia generată este stocată în baterii. Apoi este implementat un circuit invertor pentru a converti DC în AC, astfel încât să putem împărți electricitatea la electronicele din școală care au nevoie.
Gândiți-vă că într-o școală cu 1000 de elevi, fiecare elev urcă și coboară scara minim o dată pe zi. Această cifră se poate mări la 3/4 urcări-coborâri/zi. Hai să luăm o medie de două urcări-coborâri pe zi. 1000 elevix2=2000 urcări și coborâri. Ar fi ca un set întreg de panouri solare.
Prof. Carmen Zaharescu: Cum te-ai gândit să diseminezi achizițiile din această experiență?
Iustin-Daniel Foltea: Voi organiza întâlniri cu toți colegii de clasă sau din liceu pentru a împărtăși din ceea ce am învățat eu în Suedia, pentru proiectarea unei școli ideale în viitor.
Răspunsul acesta, din urmă, este și dezideratul proiectului Erasmus+. Școala în care învățăm să ofere oportunități, astfel încât sensul educației propus de iluminiști să se concretizeze și astăzi. Așteptăm, cu nerăbdare, împărtășirea achizițiilor cu noi, toți.
Echipa Erasmus