Poezii

Plimbarea unui om

Fiecare pas pe care îl facem ne duce la întrebarea-

În viața aceasta până unde ne este plimbarea ?

Căutăm să ne găsim scopul, însetați de neînțeles

Dar uităm că destinul ne este deja de mult ales…

În căutarea unui sens ne pierdem și uităm

Că mica putere pe care o avem o și limitam…

În loc să căutăm meseria de a fi fericiți

Suntem în piesa destinului din ce în ce mai rătăciți-!

În marea carte ne este scris pe unde să ajungem

Și suntem lăsați singuri drumul să îl parcurgem.

Avem puterea de a lua decizii în piesa vieții

Căci a acestui joc nu suntem doar interpreții!? 

Suntem un întreg, dar totodată și un individual,

Iar școala vieții nu o învățăm dintr-un manual.

Întâlnim oameni, idei și concepții noi mereu

Iar greutăți și probleme întâlnim des pe traseu!

Parcursul unui om din decizii este trasat…

Acelea pe care le ea când este presat!

Dacă să continue lupta sau să cedeze-

Dacă să se ridice sau cum să procedeze.

Plimbarea unui om înseamnă o constantă evoluție,

Iar pentru întrebarea noastră nu vom găsi soluție?!

Dar fii mai bun, omule valoros, omule drag ...

Căci doar așa pozitivitatea și bucuriile se atrag!

Premiu special la Concursul Național de Creație „Calistrat Hogaș", ediția a XIII-a, înscris în CAEN 2023 poziția 21, organizat de Colegiul Național "Calistrat Hogaș", Piatra-Neamț

Dansul fluturelui

Un fluture trăiește puțin...

Doar în chin, ce sentiment hain!

Prin flori și inimă ajunge

Și sufletul ți-l unge!

Călătorește prin iubire,

Se naște dintr-o privire,

Trăiește în recile furtuni,

Arde pe încinșii cărbuni!

E o metafora liniștită-

O emoție foarte vestită.

Ce păcat că și ea moare...

Of… sentimente arzătoare!

Fluturele trăiește și în noi,

Se dezvoltă când zici doi,

Dansează pe melodia pasiunii...

Moare din cauza minciunii!

Fluturele nu dansează doar pe pământ,

Este al inimii sacru jurământ!

El este sentimentul cel mai puternic

Când nu moare, ci devine veșnic.

Poezie din cadrul volumului de debut Refugiu, septembrie 2023

Cravata

Gata de plecare aștept cu nerăbdare

Cravata să-mi așezi în semn de alinare,

Dar atingerea pe care mi-o doresc apare-

În gânduri reci, în amintiri amare…

Și încă de dimineață, la ușă, în tăcere aștept,

Mâna ta caldă să mi-o așezi pe piept…

Căci plecarea îmi este amânată de suspine

Și de sentimente care odată-mi erau străine!

Singur mă trezesc într-o așteptare îndelungată,

Căci inima este tulburată și plecarea amânată…

Cu un ochi te văd alergând zâmbind spre mine,

Iar celalat privește cum e viață printre ruine…

Plec cu cravata desfăcută și nu e libertate,

Este pură tristețe, dureroasă realitate!

Pe drumul pustiu pictez cuvinte fără glas

Căci nu am cui să le spun, singur am rămas…

Aș prefera cravata să îmi fie așezată,

Nu de o amintire caldă cristalizată,

Ci de mâinile tale fine, delicate-

Care zac în muzeul inimii ramificate…

Pentru ca …

Pentru ca Soarele să răsară pe Pământ,

Trebuie să facă un sacru jurământ-

Să știe că trebuie să învete și să apună

Și unui întuneric controlat să ne supună!

Pentru ca Soarele să existe în ochii nostri,

Trebuie ca în reflexia Lunii să vedem și monștri

Cu ce ne-a greșit Luna de ne dorim doar Soare?

Căci ea este a sentimentelor clarvăzătoare!

Pentru ca Soarele puternic să strălucească,

Trebuie ca și imensul cer să se limpezească.

Pentru ca drumul nostru să fie liniștit

Trebuie ca sufletul să ne fie împlinit!

Dar pentru ca Luna plină să se ivească,

Ca îndrăgostiții să poată să o privească,

Trebuie înțeles că întunericul este o etapă

Care ne clădește înainte ca viața să înceapă...

Când e Soare poți vedea și o furtună

Cum întuneric în sclipire găsim în Lună...

Sufletul nostru încărcat are o Lună și un Soare,

Și datorită lor acesta învață să zboare.