Pianistul

„Pianistul" este o capodoperă cinematografică care își are rădăcinile în romanul autobiografic al strălucitului pianist polonez Władysław Szpilman, supraviețuitor al atrocităților naziste. "Pianistul" ocupă un loc de valoare printre cele mai importante evocări ale Holocaustului și reprezintă povestea adevărată a pedepsirii milioanelor de oameni, doar din cauza originii evreiești, a vieților zbuciumate și tumultoase îndurate de aceștia, a crimelor contra umanității perpetuate de purtători ai ideologiilor de epurare rasială ale unui dictator.

Ecranizarea începe prin conturarea imaginii tânărului pianist și compozitor, Władysław Szpilman, ce susține un recital de pian cu lucrări din Chopin, în cadrul stației de emisie radio din Varșovia. Serenitatea și concentrarea artistului sunt brusc întrerupte de mișcări largi din mâini ale colegului său ce îl îndeamnă să se oprească, însă acesta refuză. La data de 23 septembrie 1939, Varșovia cade pradă bombelor germane, destinul cetățenilor evrei din Polonia este pus sub semnul întrebării, iar Władysław găsește refugiu în casa familiei sale împreună cu fratele, cele două surori și părinții săi. O fărâmă de speranță este sădită în inimile lor odată cu auzul veștilor despre atitudinea Marii Britanii și a Franței față de războiul lansat de Germania nazistă, astfel familia refuzând părăsirea Poloniei. Curând Armata germană ocupă Varșovia, aducând cu ea „molima" ce urma să decimeze populația evreiască prin condițiile aspre de viață. Destinele le sunt marcate de simbolul Stelei lui David ce îi bântuie peste tot și care îi condamnă la orori din partea germanilor. Evreii sunt siliți să trăiască în condiții oribile în ghetoul Varșoviei, unde limita dintre viață și moarte este din ce în ce mai mică, crimele comise de soldații germani și mărturiile acestora depășind orice imaginație și orice limită. Familia Szpilman este martora uciderii unei familii din apartamentul de vizavi în timpul unui raid german, lucru care îi demoralizează. Ghetoul este eliberat prin deportările evreilor rămași în viață către lagărul din Treblinka, însă soarta îi surâde pianistului, fiind salvat de un prieten, membru al poliției evreiești a ghetoului. Mergând prin Ghetoul devastat, Władysław plânge, nebănuind întâmplările prin care urma să treacă. Salvat de fostul său angajator, amândoi ajung să muncească forțat împreună cu ultimii evrei rămași în Varșovia în construirea unor clădiri. Din cauza constituției sale firave, acesta este bătut până la inconștiență de un ofițer german, urmând să aibă grijă de magazia și de alimentele cuvenite evreilor. Contribuie la ajutorul contrabandei de arme și aducerea lor în ghetou cu scopul susținerii revoltei evreiești ce urma să șocheze toată Polonia. Reușește să scape din ghetou și duce o viață de fugar, schimbând diferite ascunzători și trăind mereu în preajma pericolului. Primul loc în care se ascunde este apartamentul unor prieteni de ai săi, care se află lângă ghetou. În 1943, observă declanșarea și înfrângerea revoltei evreiești, iar prietenii săi sunt capturați de soldații germani lăsându-l fără speranța de a mai fi aprovizionat. În cele din urmă, este forțat să fugă după ce este descoperit de o vecină germană. În cea de-a doua ascunzătoare, acesta se îmbolnăvește de icter în urma neglijenței cauzate de așa-zisul său salvator care doar profită de pe urmele pianistului. În anul 1944, rezistența poloneză atacă clădirea aflată vizavi de ascunzătoarea sa, astfel încât în timpul contraatacului german, un tanc distruge apartamentul său. Evitând soldații germani de mai multe ori și fiind la limita de a fi descoperit, acesta se refugiază în clădirea ce odată servea drept spital pentru soldații germani, sperând să găsească provizii și un adăpost sigur. Curând, este forțat să fugă și să se adăpostească între ruinele unor cartiere, odată semețe, acum doar rămășițe ale furiei germane, pustit. Este descoperit încercând să deschidă o conservă de murături, de către un ofițer german, care află că Szpilman este un pianist și îi cere să cânte la pian. Szpilman, bolnav, interpretează "Balada în sol minor" a lui Frédéric Chopin. Ofițerul Hosenfeld, mișcat, îi permite apoi lui Szpilman să se ascundă în podul unei case goale și îi aduce mâncare. Pe măsură ce Armata Roșie înainta pe pământul polonez, Hosenfeld se întâlnește pentru ultima oară cu Szpilman, dăruindu-i haina sa și îndemnându-l să mai reziste până la sosirea Armatei Roșii.

Câteva săptămâni mai târziu, la auzul imnului polonez pe străzile Varșoviei, Władysław iese în fugă pe stradă, neținând cont de mantaua cu simboluri naziste pe care o purta. Aproape este împușcat de soldații ruși, dar le explică motivul folosirii ei. În anul 1945, imediat după eliberarea Varșoviei, își reia recitalul început în 1939 la Radio Polonia, nereușind să îi mulțumească niciodată ofițerului ce l-a salvat. În acest răstimp, Władysław Szpilman pierduse tot ce poate pierde un om în vremuri de ură, frică și război.

Această ecranizare este de o mare valoare pentru lumea cinematografică, reușind să transpună nu doar în cuvinte, dar și în imagini, ororile Holocaustului. În opinia mea, „Pianistul" este un film ce ar trebui văzut de cât mai multe persoane, nu doar datorită încărcăturii istorice puternice și a faptului că te ajută să conștientizezi amploarea pe care o poate lua răul în mâinile unei persoane puternice cu intenții greșite, dar și a aducerii în lumină a condiției umane, cât de multe poate îndura o ființă umană și, totuși, să reușească să meargă mai departe. De multe ori vorbim despre Holocaust, dar nu reușim să înțelegem anvergura evenimentelor și nici amprenta pe care a lăsat-o acesta în inimile multor persoane ce au avut de suferit. Astfel, filmul ne oferă o fereastră din trecut în viața unui personaj prigonit constant, dar care a trăit pentru a mărturisi aceste evenimente, astfel încât să nu fie date uitării, și  care a sfidat zilnic moartea și a demonstrat că spiritul uman nu poate fi complet eradicat.

"Un popor care nu-și cunoaște trecutul e condamnat să îl repete". (Nicolae Iorga)

Diana Secară , clasa a XI-a A

Sursa imagine: Internet