Downhill Mountainbike - De la pasiune la performanță

 „Încă din cele mai vechi timpuri, comuniunea omului cu natura a avut un efect cathartic, argumentat nu doar de numeroasele opere literare care au abordat această temă, cât și de o mulțime de piese de teatru și filme.”

În ziua de astăzi, din ce în ce mai puțină lume este dornică să se conecteze cu natura. Deoarece ne aflăm în așa numita „eră a tehnologiei", majoritatea tinerilor aleg să-și petreacă după-amiezile și chiar weekendurile în casă, în fața ecranelor, izolându-se de bună voie de lumea exterioară. Mai mult, se spune că depresia și anxietatea sunt bolile secolului al XXI-lea, lucru datorat și lipsei din viața fiecăruia a principalelor mijloace de îndepărtare a stresului, adică a naturii și a sportului.

Noi suntem Tudor Mihai Pristav și Rareș Gabriel Fleșeriu, elevi în clasa a-XII-a B și putem spune că, datorită hobby-ului nostru neobișnuit, am ajuns să cunoaștem natura și muntele într-un mod puțin mai diferit, mod presărat cu adrenalină și experiențe la limită.

Sportul pe care îl practicăm în timpul liber se numește Downhill Mountainbike. Efectiv, acesta constă în parcurgerea unui traseu special amenajat cu teren foarte accidentat, cu o înclinație foarte mare și plin de rădăcini, bolovani și sărituri, cu ajutorul unei biciclete special făcute pentru a funcționa în acest mediu.

Rareș: Totul a început de la o simplă provocare, când un prieten mi-a propus să mergem împreună cu bicicleta pe Cozla, idee care nu îmi surâdea inițial, dar am zis că nu am ce să pățesc, neștiind că totul se va transforma în pasiune, iar din pasiune într-un stil de viață. De-a lungul anilor, am ajuns de la a folosi bicicleta pentru divertisment, la a-mi forța limitele cu orice ocazie, aspect ce a avut drept consecință ruperea piciorului stâng. Odată cu prima fractură, lumea mă descuraja, spunându-mi că nu voi mai putea practica acest sport, însă, cu ambiție și cu suportul moral din partea mamei, am revenit mai puternic ca niciodată. În vara anului 2021, mi-am cumpărat prima bicicletă profesională, deoarece știam că, pentru siguranța mea, nu pot continua să practic acest sport cu una de începător, pentru că îmi puneam în pericol integritatea fizică. Contrar tuturor descurajărilor, am ajuns să particip la concursuri naționale, luând chiar și premii. 

La trei ediții consecutive ale concursului Tare Ca Piatra, am urcat pe podium, prima data pe locul al II-lea, apoi pe al III-lea, urmând ca în acest an să obțin locul I, la categoria mea. Datorită acestei pasiuni, am ajuns peste tot prin țară, la diferite Cupe Naționale, unde am urcat pe podium. Anul acesta, la Campionatul Est European de Downhill, deși nu aveam bicicleta potrivită circumstanțelor, mi-am învins frica și am participat, fiind singurul din 400 de oameni cu bicicletă de tip „hardtail", adică fără suspensie spate, factor ce mi-a limitat performanțele. În schimb, am fost felicitat de o mulțime de persoane reprezentative de pe scena competițională din Romania. Ambiția m-a făcut să fiu ceea ce sunt și mă văd nevoit să înving orice impas care îmi apare în cale pentru a-mi putea împlini visul, acela de a face parte din Lotul Național, pentru a putea participa și la concursuri internaționale.

 Pristav Tudor Mihai și Fleșeriu Rareș Gabriel, clasa a XII-a B

Bicicletele pe care le folosim sunt foarte diferite față de cele normale. Acestea sunt dotate cu suspensii pe aer, atât pe față, cât și pe spate, care ajută la preluarea șocurilor, cu frâne hidraulice pe disc care facilitează micșorarea distanței de oprire, cu niște cauciucuri groase ce au crampoane foarte adânci ce asigură o aderență sporită pe orice tip de teren și cu un cadru din carbon special, gândit pentru a avea o greutate scăzută, fără a sacrifica din rezistență.

Fiind un sport periculos, pe lângă bicicletele performante, echipamentul specific este și el esențial. Casca completă, ochelarii, genuncherele, protecția de coloană și coaste, numită armură, mănușile și papucii cu talpă aderentă sunt doar câteva piese care asigură diminuarea loviturilor în cazul căzăturilor.

Datorită vitezei cu care parcurgem traseele (aprox. 60-65 km/h viteza maximă atinsă pe traseul local de pe Cozla) și al terenului foarte accidentat, timpii de reacție sunt foarte mici, de aceea trebuie să fim pregătiți pentru orice situație. Fie că vorbim de o „îmbrățișare mai puțin prietenoasă cu un copac", sau o simplă fracțiune de secundă de neatenție care poate provoca o căzătură, toată încrederea noastră este în echipament.

Tudor: Mi-am cumpărat prima bicicletă în vara anului 2020, deoarece, după carantina de la finalul anului școlar, simțeam nevoia să evadez în natură. Timp de jumătate de an, am folosit-o doar prin oraș pentru a-mi dezvolta abilitățile necesare pentru a merge pe trasee montane. Downhill-ul este un sport încă la început în România, iar infrastructura referitoare la trasee este în dezvoltare, de aceea majoritatea celor existente sunt la un grad de dificultate destul de ridicat. Pentru pasionați, orașul Piatra-Neamț este un loc perfect pentru început. Singurul traseu special amenajat de comunitatea locală se află pe Cozla și este de dificultate medie (1.8 km lungime, 27% înclinație). Pasiunea mea pentru biciclete, nu doar că m-a ajutat să-mi fac prieteni noi, ci m-a determinat și să-mi dezvolt condiția fizică și să-mi îmbunătățesc rezistența. Am participat chiar și la două ediții ale concursului local Tare ca Piatra, acolo unde am învățat să-mi controlez și mai bine emoțiile, având parte de o experiență inedită. Cu ajutorul acestui sport, am ajuns cu bicicleta în locuri care acum câțiva ani nu credeam că ar fi fost posibile de cucerit. Am coborât Muntele Ceahlău de două ori pe bicicletă, am fost în Masivul Postăvarul și la Sinaia. Nu mă voi plictisi de acest sport niciodată și sunt sigur că, și peste ani, îl voi practica în continuare, cu puțin mai multă moderație.